Zona istorica pe care o putem vedea astazi in oras, dateaza numai de la inceputul secolului al XVIII-lea, ceea ce a facut ca Timisoara sa fie cunoscuta de multi doar ca oras baroc. Orasul are insa o istorie mult mai veche, care nu a lasat urme in configuratia sa actuala, singura cladire pastrata din perioada medievala fiind Castelul Huniade.

Timisoara se afla asezata intr-o zona de campie mlastinoasa, unde canale ale Begai si Timisului inundau periodic teritoriul.Acest paienjenis de canale si mlastini a creat confuzia care a dus la numirea TIMISOARA a orasului de pe Bega.

Unii autori sustin ca ar fi existat o asezare fortificata romana in aceasta zona, Zurobara sau Zambara, cucerita ulterior de goti si apoi de avari (care ne-ar fi lasat numele de Bega dat raului). Urme ale acestei asezari nu au fost descoperite si se presupune ca ea s-ar fi scufundat in mlastina. Se pastreaza urmele asa numitului "Sant Roman" care ar fi ocolit asezarea la nord.

Dupa retragerea avarilor a aparut aici o localitate romaneasca. In 896 Glad, al carui voievodat istoria il plaseaza in aceasta zona, recunoaste suzeranitatea ungara.

In 1010, regiunea a fost anexata la Ungaria. Prima atestare documentara a Timisoarei dateaza din 1203, ea fiind numita "Castrum Temesiense".

In secolul al XIII -lea Timisoara, sediu al comitatului Timis, si posesoare a unui domeniu feudal, are o structura bipolara : cetate de o forma patrulatera, are o trama stradala aproximativ rectangulara, si o textura densa (ea se intindea intre actualul Castel Huniade si limita terenului Comandamentului Militar din Piata Libertatii) ; asezare rurala, mai afanata, se dezvolta neordonat in nordul Cetatii.

Intre 1315 si 1323, dezvoltarea localitatii este favorizata de stabilirea aici a resedintei regelui Carol Robert de Anjou, impreuna cu curtea sa. Se construieste in Timisoara un castel, refacut ulterior de catre Huniazi (actualul aspect al Castelului Huniade se datoreaza, dupa o serie de transformari si reconstructii, unei restaurari in stil romantic din 1910).

Dupa caderea Belgradului in 1521, Timisoara devenita sediul "Capitanatului General al Campiei", este fortificata in graba cu ajutorul unor arhitecti italieni. Cel putin trei dintre turnurile portilor sunt refacute cu acest prilej. Cronicarul turc Mustafa Gelalzade numeste Timisoara "O cetate pizmuita, cea mai insemnata si cea mai puternica dintre cetatile tarii Transilvaniei, cetatea aceea puternica dorita de toti sultanii".

Timisoara rezista asiediului otoman din 1551, dar in vara urmatoare, turcii ocupa suburbiile si cuceresc Turnul Apei , obligand garnizoana sa capituleze.

Structura populatiei se modifica. Apar orasenii musulmani privilegiati. Alaturi de mestesuguri si agricultura, se dezvolta comertul. In a doua jumatate a secolului al XVII -lea, orasul este impartit in patru cartiere, iar suburbiile in 10 mahalale. Casele sunt din chirpici, acoperite cu sindrila, si strazile sunt podite cu scandura. Se consuma apa din Bega (numita de localnici, datorita confuziei amintite, Timis), si tot aici se arunca gunoaiele. Aglomerarea are un caracter polinuclear, datorat atat conditiilor geografice (mlastini, canale) cat si ratiunilor strategice (cartierele fiind fortificate independent).

Pozitia geografica a Timisoarei face ca la inceputul sec. al XVIII-lea, odata cu expansiunea Imperiului Austriac, sa devina din nou un punct strategic important. De aceea in 1716, armata imperiala austriaca condusa de printul Eugen de Savoya asediaza cetatea. Garnizoana otomana capituleaza si se retrage odata cu populatia civila musulmana la sud de Dunare. In urma pacii de la Passarowitz (Pazarevac) 1718, intreg Banatul alaturi de alte teritorii ale Imperiului Otoman, intra in stapanire austriaca, devenind domeniu al coroanei.

Dupa cucerire incepe un amplu proces de colonizare, in special cu populatie catolica, de origine germana, venita din Wurtsnberg ,Schwaben, Nassau, etc. Clima proasta duce la o mortalitate ridicata, documentele atestand numeroase decese la 2-3 luni dupa sosire, din cauza malariei. Din acest motiv cresterea populatiei orasului este asigurata mai ales prin emigrari, ceea ce face ca populatia catolica germana sa devina procentual importanta (situatie care insa nu apare pe tot teritoriul Banatului). IImigrantii fiind in mare parte mestesugari, se dezvolta manufacturile, fabricile si comertul.

Primele actiuni de sistematizare se datoreaza tocmai necesitatii de asezare a acestor imigranti. Aceste actiuni continuate pana la sfarsitul secolului asupra majoritatii asezarilor autohtone din Banat si creand asezari noi, vor determina aparitia unor retele de localitati compacte, cu plan ordonat.

Dar operatiunea de cea mai mare anvergura o reprezinta lucrarile hidrotehnice de regularizare a raurilor si de asanare a mlastinilor. In anii 1728 - 1732, raul Bega are cursul regularizat de la Faget la Timisoara. De aici in aval se realizeaza un canal navigabil, reprezentand pana la aparitia cailor ferate, unica posibilitate de transport pentru marfurile grele. Timisoara este legata prin Tisa si Dunare la sistemul fluvial al Europei Centrale.

In 1757, inginerul Maximilian Freumaut proiecteaza marele sistem de regularizare Timis - Bega, executat intre anii 1759 - 1761. Pentru realizare acestui sistem, populatia rurala a efectuat peste trei milioane de zile de munca, dar ca efect Timisoara este pana astazi ferita de inundatii.

Dupa 1716, contele Claudiu Florimund de Mercy este numit prim guvernator al cetatii. Primele lucrari de constructii pe care acesta le initiaza in oras, sunt cele destinate fortificatiilor. Pentru ca incinta existenta nu mai corespundea tehnicii militare a secolului al XVIII - lea, se studiaza cateva variante de cetati bastionare tip Vauban ( stelate ) si se realizeaza intre 1723 - 1765 o cetate poligonala cu 9 laturi, ingloband o suprafata urbana dubla fata de cea a incintei medievale. Un bastion si portiuni de ziduri pot fi vazute si astazi ( Bastionul si Muzeul de Etnografie, Crama Cetatii in Piata 700 si Magazinul Fondului Plastic pe Calea Aradului ).

Importata militara a Timisoarei face ca in 1739 sa se inceapa constructia Cazarmii Transilvania ( pe terenul din spatele Magazinului Bega si Hotelului Continental ) al carui traseu urmarea pe o portiune un brat navigabil al Begai, avand deci si rolul de port militar.

Desi primele constructii realizate au fost cele militare, in 1725, deja se adopta un plan de reconstructie a orasului interior pe baza unei trame stradale rectangulare. Proiectul adoptat prevede demolarea tuturor cladirilor existente, realizate din lemn si chirpici. In mare parte aceasta este cauza pentru care, in Timisoara, nu se pastreaza nici o constructie medievala in afara unor portiuni din Castelul deja amintit.

Noua textura urbana prevedea piete : cea a Iezuitilor ( Sf. Gheorghe ) , Piata Primariei ( a Libertatii ).

Incepand din 1727 se declanseaza o puternica activitate constructiva. Contele Mercy inainteaza Consiliului de Razboi (serviciul de constructii civile find complet despartit de cel militar abia in 1751) un "Regulament de constructii pentru orasul si Cetatea Timisoarei".

In 1733 o parte a orasului interior este deja ocupata cu constructii P , P+1 pe zidarie, care formeaza fronturi continue la strada, conturand cvartate rectangulare, denumite careuri. Suprafata dintre ziduri crescand, trama stradala se extinde spre nord si se prevede in aceasta zona o noua piata rectangulara, Piata Domului ( Piata Unirii ).

Dupa o serie de proiecte succesive si odata cu cresterea complexitatii compozitiei urbanistice ( piata trebuie in prima instanta sa cuprinda Palatul Guvernatorului ; mutandu-se Episcopia Catolica de Cenad de la Seghedin la Timisoara, se prevede aici si o catedrala si Palatul Episcopal ) piata se va realiza extinsa pe doua careuri.

Trebuie menionat ca majoritatea acestor proiecte sunt intocmite la Timisoara si nu la Viena. Chiar si autorii proiectelor s-au format deseori tot la Timisoara. De exemplu, Caspar Diessel, coautor al Domului Baroc din Piata Unirii, a venit ca mester zidar in 1722,si este numit inginer la Timisoara in 1731. Functiuni de invatamant au Directiunea si Serviciul de Constructii infiintat in 1766. Directiunea este condusa de un "profesor de arhitectura si lucrari hidrotehnice" care instruieste ingineri, devenind cu vremea o adevarata pepiniera.

In 1776 ia fiinta DIRECTIUNEA SI SERVICIUL DE CONSTRUCTII, institutie condusa de un profesor de arhitectura si lucrari hidrotehnice, incluzand si un program de invatamint.

O caracteristica a Timisoarei, este ca orasul care s-a dezvoltat in secolul al XVIII -lea printr-un efort constructiv important, cu o trama stradala aproape riguros rectangulara pe directia nord-sud si est-vest, a fost un oras practic nou, a carui principii de compozitie nu au tinut cont de vechile trasee, neordonate din perioada dominatiei otomane. O astfel de reconstructie a orasului a fost posibila numai odata cu asanarea terenului si este rezultatul unei proiectari urbanistice (la planseta).

Deci acum 250 de ani, exista in Timisoara un plan urbanistic clar, pe care se baza toata activitatea constructiva. Interesant este insa de cercetat cum a putut fi pus in aplicare acest plan, in conditiile in care el se referea la o zona dens construita si locuita. Deja din 1776 functiona un Oficiu de Arhitectura al Administratiei Camerelor care supraveghea orice constructie noua , precum si refacerea celor existente. Autoritatile vegheau la respectarea regimului de inaltime si aliniere, dar si la respectarea destinatiei functionale a cladirii, precum si a materialelor de constructie utilizate.

Autorizarea de constructie era ridicata de autoritati numai daca nu se respecta regulamentul, dar si daca nu se respecta termenul de realizare a cladirii. Pentru cladirile existente, a caror amplasamente nu corespundeau planului urbanistic, se permiteau numai reparatii sau adaugiri din lemn si chirpici. Administratia indica de asemenea ce cladiri urmau a fi demolate in anul urmator, iar asa numitele( Magistrate( raspundeau pentru respectarea regulamentelor si executarea in termen a demolarilor inca inainte de aparitia Oficiului de Arhitectura.

In urma razboiului din 1737 - 1739, Banatul redevine provincie de granita, si Timisoara una din cele patru (Cetati Principale( ale imperiului. Eforturile constructive pentru fortificare se inmultesc.

Uriasa documentatie tehnica din aceasta perioada se pastreaza in mare parte( Planul de raport si proiect( realizat anual, cuprindea o relevare exacta a situatiei precum si indicarea lucrarilor ce urmau a fi realizate in anul urmator. Planului i se anexau piese scrise si desenate, justificand atat lucrarile executate in anul respectiv cat si cele propuse, pentru care se cerea aprobare.

Palanca Mare ( intins cartier care inconjura Cetatea in exteriorul zidurilor de la est, prin nord pana la vest ) arde in anul 1838. Avansarea lucrarilor de fortificare duce la disparitia completa a suburbiilor medievale Palanca Mare si Palanca MIca

Totusi, in ciuda regulamentelor riguroase, in cetate nu putem vorbi de o uniformitate stricta a regimului de inaltime. Cum se explica aceasta ?

Acest regulament, justificat militar, la inceput prevedea pentru toate cladirile aflate in interiorul fortificatiilor un regim de inaltime de maximum parter si un etaj, inaltime care era considerata ca punand la adapost constructiile de eventualele atacuri de artilerie. Cu timpul,evoluand tehnica militara, regulamentul se pastreaza cu strictete doar in preajma zidurilor, cladirile din centru putand fi construite mai inalte ( de exemplu frontul sudic al Pietii Unirii ).

Prin urmare, planul urbanistic si de fortificare nu a avut ca efect numai completa refacere a Cetatii in cadrul unui perimetru mult mai mare, dar si distrugerea si refacerea cartierelor exterioare ei. In aceste conditii, planul prevede noi cartiere. Concomitent, odata cu dezvoltarea economica a orasului, apare o contradictie intre Cetate, cu rolul sau militar si administrativ, si cartierele dezvoltate pe baze economice.

In Cetate se afla majoritatea cladirilor publice : cele doua( Magistrate(, cel german si cel rascian, reflectand existenta celor doua comunitati principale, catolica si ortodoxa ; principalele scoli; spitalul civil si militar; cazarmi, episcopii, hanuri, pravalii. De aceea, in spatiul stramt dintre ziduri, suprafata ocupata de institutii depaseste suprafata ocupata de locuinte.

Un fapt interesant ce merita a fi remarcat e, ca pentru a subventiona spitalul civil, functiona la subsol o crama cu pivnita de vinuri, si mai tarziu o posta si postalionul.

Revenind la noile cartiere exterioare cetatii, proiectul aprobat in 1744 cuprinde : suburbiile sub administratia (Magistratului german( , adica suburbia germana ( Josefin ) in vest, si zona de sud a Fabric-ului in est ; suburbiile sub administratia rasciana, adica Fabric - ului si suburbia rasciana ( Mehala ) la nord.

Cu toata despartirea riguroasa a jurisdictiei, diferitele nationalitati ( romani, germani, maghiari, sarbi, evrei ) locuiau relativ amestecate. De aceea, incepand cu 1750 se alege cate un consilier rascian in (Magistratul german (si invers. De aceea, in Cetate, aflata sub jurisdictie germana, un careu este ocupat de catedrala si palatul episcopal ortodox, un alt careu este supus( Magistratului rascian(, iar o jumatate de careu este predata comunitatii evreiesti.

In secolul al XIX - lea,Timisoara devine un important centru industrial, mai ales in zona sa de est, in cartierul Fabric, unde sunt folosite pentru industrie apele Begai. In diferitele fabrici lucrau aproape 30.000 de muncitori.

Viata urbana este influentata in aceasta perioada si de aplicarea numeroaselor inventii tehnice ale secolului, ca de exemplu :

1853 - telegraful

1857 - iluminatul stradal cu gaz

1857 - legarea la reteaua de cai ferate europene

1867 - tramvaiul cu cai

1870 - 1880 - podurile de lemn sunt inlocuite cu poduri metalice

1881 - telefonul

1884, 12 XI - Timisoara este primul oras european cu iluminat electric stradal

1895 - se incepe asfaltarea strazilor

1899 - tramvaiul elecrtric

1912 - 1914 - se modernizeaza reteaua de apa si canalizare

In aceste conditii, la sfarsitul secolului zidurile devin o piedica in dezvoltarea orasului si se ia hotararea defortificarii. Daca constructia lor a necesitat 40 de ani, nici demolarea nu a putut fi realizata decat in 20, intre 1890 si 1910, pastrandu-se inca pana in deceniul ' 60 Cazarma Transilvania. Desi zona ocupata de ziduri, care am vazut ca era destul de importanta, ar fi oferit teren de constructie, pentru ca demolarea fundatiilor era o lucrare dificila si pentru ca santurile de aparare au fost umplute cu nisip, zona a fost mult mai tarziu construita.

O mare parte a acestei zone a fost transformata in parcuri, si reprezinta centura verde care a dat Timisoarei renumele de oras al parcurilor, sau (Oras al florilor(.Pe aceste terenuri s-au construit abia in anii ' 30 vile cochete.

Demolarea zidurilor a necesitat elaborarea unui nou plan urbanistic, creand posibilitatea relationarii cartierelor cu Cetatea, prin frumoasele bulevarde care pornesc din Piata Resita, cuprind Corso si zona Hotelului Continental, si se incheie in Piata Traian. Planul urbanistic conceput la sfarsitul secolului are ca element esential aceasta axa, care a fost aproape complet realizata pana in 1914, bordata cu cladiri in stil Secession.

Bulevardul lat denumit Corso, si avand ca centru compozitional Teatrul National ( 1872 - 1875) ars de doua ori, si refacut dupa incendiul din 1920 de catre arhitectul Duiliu Marcu intr-un stil modern, influentat de arhitectura neoromaneasca, devine la inceputul secolului centrul civic al orasului. Fronturile sale cuprindeau : Palatul Loyd ( cu bursa si camera de arbitraj, club, restaurant, bar si crama ) Palatul Merble si Dauerbach, Palas-ul ( cu braserie si restaurant) Palatul Szechenyi si, vis-a-vis trei Palate Loeffler si Camera de Comert.

Chiar daca trecerea in revista a cladirilor realizate in aceasta perioada este foarte sumara, trebuie amintit frontul de pe Bulevardul 3 August 1919 ( fost 12 Aprilie ) incepand de la Palatul Neptun pana in Piata Traian, precum si Piata Plevnei ( scuarul Doja ).

In 3 august 1919, Banatul se uneste cu Romania. Dupa 1919, orasul beneficiaza de constructia de biserici ortodoxe in fiecare cartier. Realizate in stil neoromanesc, acestea sunt de mult mai mare anvergura decat cele traditionale, de influenta bizantina, in Tara Romaneasca si Transilvania.

Cea mai importanta dintre ele este impunatoarea Catedrala Metropolitana, formand un pandat Teatrului National (Operei) si fiind un cap de perspectiva pe Corso. Constructia incheiata in 1938, a necesitat eforturi deosebite din cauza terenului dificil : 1700 de piloni din beton armat, fundatii mergand pana la 10 m adancime, si consolidarea lor prin radieri din beton armat de peste 60 cm grosime. Conceputa de arhitectul Traianescu in stil bizantin moldovenesc, dar la o scara mult mai mare, cu cele 11 turnuri ale sale, si avand o inaltime de 96 m, Catedrala a devenit, alaturi de Teatrul National ( Opera ) una dintre cladirile simbol ale orasului.

Tot intre cele doua razboaie se construiesc vile pe cheiul Begai si in zona Elisabetin, in sud de Cetate, in stil neoromanesc si modern cubist.

Astazi orasul trece printr-o perioada esentiala care poate marca decisiv dezvoltarea sa viitoare. Momentul de astazi, odata cu modificarile care se produc in orientarea economica a tarii,a adus o modificare a abordarii sistematizarii oraselor. Aceasta poate fi o oportunitate care sa marcheze nu numai dezvoltarea sa viitoare, ci si confortul urban al locuitorilor. O ocazie similara a avut orasul nostru dupa 1900, si inaintasii nostrii l-au folosit cu intelepciune. Putem spune ca pana in 1940 exista o strategie in concordanta cu ceea ce facusera inaintasii nostrii, catre o dezvoltare armonioasa vizand toata complexitatea de functiuni urbane, de la circulatie la dezvoltarea de industrii si la dezvoltarea fondului locativ.

Dupa 1945, si mai ales dupa anii 60, in ciuda efortului constructiv important, asistam la o dezvoltare inegala, cu preponderenta catre constructia de locuinte si industrii, totul in spatiul strict determinat al perimetrului orasului. S-au construit astfel cartierele Circumvalatiunii, Calea Sagului, Calea Girocului, Cartierul Soarelui, zona industriala Calea Buziasului, si altele. In aceasta perioada orasul s-a triplat ca populatie. Din motive economice si ideologice, apare o uniformizare a locuirii in cartierele de blocuri, numite in literatura de specialitate (orase dormitor(, lipsite de personalitate si epuizate prin lipsa de confort, prin circulatia intensa catre asa-zisele( cetati ale industriei).

Sub aceasta frumoasa denumire, avem o serie de uriase zone dezorganizate, lipsite de motivatii umane imediate, si uneori chiar economice, la fel de rupte ca orasul dormitor de complexitatea si bogatia unei vieti urbane firesti. Iar ultimii 10 ani suprapun acestei situatii generale masuri legislative care, puse in practica, densifica pana la absurd zonele de locuit - asa numitele indesiri de cartiere de blocuri, fara a suplimenta dotarile - micsoreaza prospectele stradale, neglijeaza necesitatea creerii unor zone de recreatie in paralel cu interzicerea finantarii oricaror constructii culturale sau sociale.

In afara acestei degradari vizibile pentru oricare dintre noi, se manifesta o degradare dramatica a infrastructurii urbane ( retele de apa, canalizare, incalzire, sistem de telecomunicatii, sistemul rutier, etc ), degradarea in intregime a patrimoniului, construit in zonele istorice ale orasului si lipsa totala a protectiei economice.

Dupa 1989, apare la Timisoara un nou punct de vedere privind, atat viata sociala, cat si viata privata.

Acum se dezvolta un interes deosebit pentru initiativa particulara, concretizat in aparitia multimii de societati comerciale, sau in aspiratia de a recupera vechile proprietati de imobile sau terenuri.

Acum, planul director al orasului iesit de pe planseta urbanistilor, precizeaza masuri si directii de dezvoltare care sa exploateze la maximum personalitatea acestui oras.

Planul perfectibil in continuare, concretizeaza concluziile bazate pe o analiza detaliata a situatiei existente, luate strada cu strada, casa cu casa, patrimoniul sau neprecizand functiunile sociale si economice ale zonelor si impactul socialului asupra fondului construit.

De fapt, planul director, materializeaza o strategie generala, influentata intim de caracterul specific al Timisoarei, realizand o viziune coerenta de interventie in devzoltarea sa.

In afara de aceasta, planul director propune un echilibru intre spatiul construit si echipamentele urbane in spatiul neconstruit ( parcuri, zone de agrement de folosinta cotidiana sau zone de folosinta temporara ,cum ar fi targurile), asta referindu-se la interiorul orasului, si echilibrul intre oras si zona sa de influenta din exteriorul lui, care reprezinta un nor de functiuni de alta densitate, dar la fel de necesare spatii de agrement de folosinta periodica, gradinile orasului, zone de protectie, zone de triaj si antrepozite si nu in ultimul rand comunele suburbane.